Referendum în Egipt. Vor să afle părerea poporului în legătură cu noul proiect al Constituţiei

Embed:

Referendumul menit să ceară părerea poporului în legătură cu noul proiect al Constituţiei egiptene va avea loc pe 15 decembrie. Anunţul a fost făcut de liderul de la Cairo, Mohammed Morsi, în faţa Adunării Constituante, care a aprobat documentul într-o şedinţă-maraton.

"Fac apel către poporul egiptean pentru a susţine organizarea unui referendum privind noua Constituţie, care va avea loc sâmbătă, 15 decembrie 2012", a declarat preşedintele Egiptului, Mohamed Mursi.

Dacă noua Constituţie va fi adoptată, în Egipt vor fi organizate alegeri parlamentare. Proiectul prevede că şeful statului poate deţine doar două mandate a câte patru ani. Sâmbătă, mii de oameni au participat în capitala Egiptului la o nouă manifestaţie de amploare pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de activitatea preşedintelui Mohamed Mursi.

"A trădat poporul din Piaţa Tahrir şi toţi revoluţionarii. Au furat puterea doar pentru a-şi îndeplini scopurile şi nimic altceva, fără să ţină cont de cererile poporului. Vrem să plece de la putere", a menţionat un protestatar

Câteva zeci de oameni au fost răniţi, iar o persoană a murit după ce a căzut dintr-un copac. Demonstraţia vine ca urmare a unui val de critici şi nemulţumiri după ce liderul de la Cairo şi-a extins împuternicirile.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu