Record negativ la Oscar 2020: Cea mai slabă audiență înregistrată vreodată. Care sunt explicaţiile

Embed:

Gala premiilor Oscar din acest an a avut cea mai slabă audienţă înregistrată vreodată. Evenimentul transmis în direct a întrunit doar 23,6 milioane de telespectatori, cu 20 la sută mai puţin decât anul trecut. Precedentul record negativ de audiență fusese în 2018, cu 26,5 milioane de privitori. Jurnaliştii americani au explicat şi cauzele care ar sta la baza eşecului din acest an.

Ei susţin că unul dintre motivele audiențelor scăzute ar fi faptul că peliculele propuse la categoria cel mai bun film nu au stârnit interesul oamenilor. Mai mult, majoritatea spectatorilor nu erau implicaţi emoţional şi pentru faptul că nu văzuseră "Parasite" sau "1917", două dintre principalele filme pretendente pentru premiul mare. Chiar dacă alegerea peliculei "Parasite" a făcut istorie, fiind pentru prima oară când un film într-o limbă străină câștigă cel mai râvnit titlu al cinematografiei americane, acest fapt nu a fost un motiv decisiv pentru a provoca interesul publicului. 

Un alt motiv al eşecului este faptul că gala nu a avut prezentator, care să dea spectacolului o direcţie, o voce. Anul trecut, pentru prima oară în ultimii 30 de ani, premiile Oscar au rămas fără gazdă în ultimul moment, după ce actorul Kevin Hart a fost nevoit să renunţe din cauza unui scandal iscat de mesaje homofobe. În ciuda controverselor care au însoțit gala din 2019, audiența ceremoniei a fost mai mare comparativ cu 2018, așa că organizatorii au decis să meargă în această formulă și în 2020. Numai că s-a dovedit că aceasta nu garantează în mod automat succesul.

Cea mai urmărită gală Oscar a fost în 1998, când "Titanic" a fost desemnat cel mai bun film. Atunci, evenimentul a fost urmărit de 57,25 milioane de telespectatori.

loading...

Lasă un comentariu