RECOMANDĂRILE poliţiştilor. Ce trebuie să facă cetăţenii pentru a evita furturile din locuință

Oamenii legii desfășoară activităţi informativ-preventive, în scopul prevenirii furturilor din locuinţe, atât în mediul urban cât şi în mediul rural.

Astfel, timp de două luni de zile, polițiștii vor distribui afișe și flyere cu recomandări preventive. Mesajele preventive transmise cetățenilor vor fi însoțite de explicații sugestive cu privire la modalitățile de prevenire a acestui tip de infracțiune.

Pentru a evita furturile din locuință, Poliția recomandă:

- Nu primiți în casă persoane necunoscute care oferă spre vânzare diverse bunuri;

- Nu lăsați ușa descuiată pe timpul zilei sau nopții, chiar dacă vă aflați la domiciliu;

- Când plecați de acasă, încuiați ușile și ferestrele! Asigurați anexele;

- Nu dați informații despre sumele de bani sau bunurile de valoare pe care le dețineți,  nici măcar celor care susţin că reprezintă unele instituţii ( firme/societăţi comerciale care oferă diferite servicii). Dacă vizitatorul pretinde că este reprezentatul unei autorităţi sau companii, întotdeauna solicitaţi şi verificaţi legitimaţia de serviciu, înainte de a-i permite accesul în locuință. Verificaţi dacă persoana din fotografie este aceeaşi cu cea pe care o aveţi în faţă;

- Educați copii să evite discuțiile cu necunoscuții, îndeosebi cu cei care spun că vin din partea părinților, să refuze ofertele tentante ale acestora(bomboane, jucării etc.).

– Dacă aveţi posibilitatea, montaţi pe uşa de acces două încuietori, având sisteme de chei diferite sau sistem de supraveghere video.

– Nu postaţi pe site-urile de socializare adresa dumneavoastră sau imagini din care să reiasă că aveţi în casă obiecte de valoare;

- Cînd  plecați în concediu, apelaţi la o persoană de încredere care să verifice periodic starea locuinţei dvs.

În cazul în care constatați că s-a comis un furt, sesizați Poliția la numărul de telefon 902. 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu