Recolta de bostani este cu 10% mai mare decât anul trecut. Cât costă kilogramul de dovleac

Embed:
Producţie record de dovleci. Recolta de bostani este cu 10% mai mare decât anul trecut. Surplusul de marfă a generat şi preţuri mai mici. Un kilogram de legume este vândut angro cu trei lei. Preţul e cu doi lei mai mic decât în 2017, iar producătorii se plâng că, deşi au multă marfă, n-au cui s-o vândă.

"Producţia de bostan este în creştere cu zece la sută faţă de anul 2017, dar şi în creştere faţă de media ultimelor trei ani. Se observă această tendinţă a cultivării bostanului de către producătorii agricoli", a menţionat Vasile Şerban, şeful Direcției politici de producție a Ministerului Agriculturii.

Vasile Avram din Ialoveni a strâns anul trecut 10 tone de bostani, însă în acest sezon a cules o cantitate dublă. Bărbatul se plânge că de o lună, de când a terminat recoltarea, nu a avut niciun cumpărător.

"Anul acesta roada e mai bogată cu mult ca anul trecut, pentru că o fost ploi mai mult. Până când nici o şanşă, nimeni nu cumpără nimic, toţi au bostani, în toate grădinele cresc şi toţi se străduie să vândă acum până dau îngheţurile că n-au unde îi păstra", a precizat Vasile Avram, agricultor.

Agricultorul spune că dacă nu va vinde toată recolta, va avea pierderi de zeci de mii de lei: "Am încercat la cunoscuţi care se ocupă cu grădiniţele şi până când nimeni nu ia nimic, au a lor au spus. La piaţă tot nu merg până când, am pus anunţ şi pe internet şi internetul tot tace".

La piaţă, un kilogram de dovleci costă 10 lei. Deşi preţul alungă cumpărătorii de lângă tarabe, vânzătorii nu vor să cedeze niciun leu.

Unele gospodine cumpără totuşi câte o felie pentru plăcinte:

"Să fac plăcinte, are multe vitamine. Cam scump, dar ce să facem? Trebuie să cumpărăm. Pentru sănătate".

"Plăcinte facem. Cam scump. Tot anul se scumpeşte, se scumpeşte".

Potrivit nutriţioniştilor, dovleacul este bogat în fibre, antioxidanți, minerale şi vitamine. Şi semintele de bostan au numeroase beneficii pentru sănătate. Acestea conţin acizi graşi nesaturati care sunt buni pentru sănătatea inimii.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu