Recidivist încătuşat de către oamenii legii. Fapta ruşinoasă a unui bărbat din Capitală (VIDEO)

Recidivist încătuşat. Un bărbat de 34 ani, originar din Capitală, a fost reţinut de către poliţişti pentru furt din biroul unui service auto din sectorul Râşcani. Oamenii legii au stabilit că individul a mai fost cercetat penal pentru infracțiuni similare.

Serviciul de gardă a inspectoratului a fost alertat la data de 12 septembrie, de către reprezentanții service-ului auto, care au comunicat că au depistat lipsa unei sume de bani dintr-un birou. La fața locului s-a deplasat grupa operativă pentru stabilirea circumstanțelor.

La locul faptei victima, un bărbat în vârstă de 59 de ani, a comunicat polițiștilor că din biroul personal i-au fost sustrași bani în sumă de 5.550 lei.

În urma investigaţiilor demarate de poliţişti, individul a fost identificat și reținut, fiind escortat la inspectorat. În cadrul audierilor individul și-a recunoscut vinovăția.

Acum suspectul este cercetat penal pentru furt, faptă care conform legislației se pedepsește cu amendă de până la 67.500 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la patru ani.

 

Lasă un comentariu