"RECHINII", ÎNCEPUT PROMIȚĂTOR: San Jose Sharks au dispus cu 6-3 de Saint Louis Blues

Embed:
A început și a doua serie semifinală a Cupei Stanley. În prima partidă a acesteia San Jose Sharks s-au distrat pe teren propriu cu Saint Louis Blues, impunându-se cu scorul de 6:3

"Rechinii" au deschis scorul în prima repriză prin canadianul Logan Couture. Oaspeții au egalat câteva minute mai târziu prin Joel Edmundson, dar Joe Pavelski a dus din nou gazdele în avantaj.

San Jose Sharks s-au impus și în a doua repriză, înscriind alte trei goluri, unul prin Kevin Labanc și două prin Timo Meier, iar oaspeții au replicat doar prin golul lui Ryan O'Reilly.

În ultima repriză Blues au marcat pentru 3-5 prin Tyler Bozak, dar scorul final a fost stabilit de Logan Couture, cu mai bine de două minute până la ultima sirenă, când oaspeții au înlocuit portarul cu al 6-lea jucător.

A doua partidă dintre cele două echipe este programată tot la San Jose pentru 14 mai.

Lasă un comentariu