Recep Erdogan pleacă în Grecia. E prima vizită la Atena a unui preşedinte turc în ultimii 65 de ani

Embed:

Președintele turc, Recep Erdogan, va merge în Grecia în următoarele zile. Anunțul a fost făcut de vicepremierul de la Ankara, Hakan Cavusoglu, pentru agenția de presă Anadolu.

Va fi prima vizită a unui preşedinte turc în Atena în ultimii 65 de ani. Deplasarea lui Erdogan continuă seriile de întâlniri la nivel înalt din ultimele două luni.

Relațiile greco-turce au fost de-a lungul vremii tensionate de disputele legate de frontiera lor maritimă comună și de situația Ciprului.

Ţara este divizată etnic între ciprioții greci și turci, cu partea de nord ocupată din anul 1974 de armata turcă.

Cele două țări negociază, fără succes, reunificarea insulei.

Totodată, Grecia și Turcia duc tratative continue pentru coordonarea acțiunilor pentru a reduce fluxul de imigranți spre Europa.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu