Rebelii sirieni, ajutați de Ankara, au preluat controlul orașului Dabiq

Rebelii sirieni, ajutați de Ankara, au preluat controlul duminică al orașului Dabiq, situat la frontiera cu Turcia, oraș ce era până în prezent ocupat de către jihadiștii organizației Stat Islamic (SI), potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), citat de AFP și DPA.

''Rebelii au cucerit Dabiq după retragerea din oraș a jihadiștilor grupării Stat Islamic'', a afirmat OSDO, care dispune de o vastă rețea de surse în Siria aflată în război.

Directorul OSDO, Rami Abdel Rahman, a precizat că rebelii au capturat și localitatea Soran, aflată în vecinătate, scrie Agerpres.ro.

Una dintre grupările rebele, Union Fastaqim, a confirmat că Dabiq a căzut ''după lupte violente cu Daesh'' (acronimul în limba arabă pentru Statul Islamic).

Conform agenției turce de presă Anadolu, rebelii sirieni sunt pe cale să dezamorseze bombele lăsate de către Statul Islamic, cum face în general gruparea extremistă în localitățile pe care le abandonează.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu