Rebelii libieni şi-au dus copiii să se sclade în piscina din casa lui Muammar Gaddafi

Embed:

După ce au pus mâna pe maşina personală a lui Muammar Gaddafi, rebelii libieni profită acum de comodităţile oferite de reşedinţa acestuia. Vineri mai mulţi lideri ai opoziţiei au venit cu familiile la reşedinţa luxoasă a dictatorului, iar copiii s-au scăldat în bazinul care pe vremuri a aparţinut fiicei lui Gaddafi, Aisha.

Unii rebeli s-au instalat confortabil în fotolii, alţii au scandat lozinci anti Gaddafi pe holurile palatului.

Rebelii au rămas profund dezamăgiţi să constate discrepanţele între modul de viaţă pe care îl ducea familia dictatorului şi viaţa de zi cu zi a oamenilor de rând în Libia.

"Poporul trăieşte în sărăcie de 42 de ani, iar Gaddafi în lux. Această proprietate aparţine poporului libian", crede o persoană.

Rebelii controlează aproape întreaga Libie. Există voci care spun că aceştia l-ar fi localizat pe Gaddafi într-un cartier din Tripoli şi acum pregătesc marea lovitură. Vineri au fost date publicităţii imagini cu zeci de cadavre, cele mai multe aparţinând mercenarilor din Sudan, Chad şi Egipt, descoperite într-un spital din Tripoli care fusese până acum controlat de forţele colonelului. Zeci de voluntari cu măşti pe faţă şi mănuşi s-au mobilizat să scoată trupurile din clădire.

"Începând de luni spitalul a fost închis, iar în interior sunt multe cadavre. Unii spun că este vorba despre aproape 200. Eu personal am văzut doar 40-50 de trupuri neînsufleţite", spune un bărbat.

Potrivit rebelilor de la începutul conflictului în Libia, la mijlocul lunii februarie, peste 20.000 de oameni şi-au pierdut viaţa.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu