#realIT. Mobile World Congress 2017. Tehnologiile inovative care au captat atenţia publicului

Embed:

Cea mai mare expoziţie de tehnologii din lume, Mobile World Congres, din Barcelona reuşeşte să impresioneze fiecare vizitator. Unul dintre exponatele care a reuşit să atragă atenţia tuturor este o maşină de cursă electrică fără şofer. 

Compania care a construit maşina de cursă electrică spune că aceasta poate fi condusă de la distanţă şi că nici măcar nu are scaun pentru şofer.

"Credem că în curând toate maşinile vor fi electrice şi nu vor avea nevoie de şofer. Cu toate acestea, nu vedem această tendinţă şi în rândul automobilelor de cursă. Este important ca noile tehnologii să fie testate şi dezvoltate şi în cazul acestor maşini", a spus directorul executiv al companiei "Roborace", Denis Sverdlov.

Maşina cântăreşte 975 de kilograme şi are o lungime de 4,8 metri.

Un alt stand care a atras atenţia a mii de vizitatori este cel în care au fost expuse cele mai simple telefoane mobile. Dispozitivele sunt foarte mici şi au doar funcţia de a primi şi efectua apeluri. Ele sunt destinate oamenilor care vor să se odihnească de smartphone-uri.

Telefonul a fost creat de o companie din New York, iar preţul acestuia este de 150 de dolari.

La expoziţie a fost prezentat şi un casetofon pentru copii. Micuţii trebuie doar să pună jucării în mijlocul dispozitivului pentru a putea schimba cântecul pe care vor să-l asculte.

Companii din 200 de țări își prezintă cele mai noi modele de gadgeturi în cadrul expoziției, care va dura până joi.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu