Real Madrid şi Paris Saint-Germain se vor înfrunta în unul dintre cele mai aşteptate meciuri din faza grupelor Ligii Campionilor

Embed:

Real Madrid şi Paris Saint-Germain se vor înfrunta în unul dintre cele mai aşteptate meciuri din faza grupelor Ligii Campionilor, iar partida este una deosebită pentru Angel Di Maria.

Mijlocaşul grupării pariziene a evoluat în tricoul "galacticilor" timp de 4 ani, între 2010 şi 2014. Di Maria este nostalgic după perioadă petrecută pe Santiago Bernabeu.

"Transferul la Real Madrid a fost un pas important pentru mine. De la Benfica la Real - un salt uriaş. Mulţi oameni au criticat acest transfer, deoarece am jucat modest la Cupa Mondială din 2010. Jose Mourinho, însă, a crezut în mine şi într-un sezon am demonstrat că merit să îmbrac tricoul clubului Real Madrid. În ultimul meu an la clubul madrilen, am cucerit trofeul Ligii Campionilor", a precizat Angel Di Maria.

După patru ani pe Santiago Bernabeu, mijlocaşul a jucat un sezon la Manchester United, iar în vara lui 2015 s-a transferat la PSG. Argentinianul susţine că aici fiecare jucător dă totul pe teren pentru a se ridica la nivelul ambiţiilor mari ale clubului parizian.

"Am venit la PSG deoarece acest club îşi doreşte să cucerească toate trofeele, să câştige de la prima partidă până la ultima, în toate competiţiile în care participă. E un club care vrea să devină cel mai bun din lume", a declarat mijlocaşul PSG.

În prima etapă a Grupei A din Liga Campionilor, Paris Saint-Germain a învins pe Real Madrid cu 3-0, iar Di Maria a înscris două goluri. Jucătorul argentinian promite că echipa sa îi va da bătăi de cap trupei lui Zidane şi în partida din capitala Spaniei.

"Am învins pe Real Madrid când nimeni nu se aştepta la asta. Trebuie să luăm totul pas cu pas şi rezultatele vor veni de la sine. Trebuie să continuăm să muncim şi să dăm totul pe teren", a subliniat  Angel Di Maria.

Şi Zinedine Zidane, antrenorul lui Real Madrid, este pregătit de megaduelul cu PSG. Tehnicianul francez îl admiră pe atacantul grupării adverse, Kylian Mbappe.

"Nu va fi prima dată când o să-l văd jucând. Îl iubesc. În primul rând, pentru că el a fost în probe la noi mult timp în urmă", a conchis antrenor Real Madrid.

Partida Real Madrid - PSG se va disputa în această seară pe stadionul Santiago Bernabeu din Madrid şi va fi televizată de CANAL 3, cu începere de la ora 22:00.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu