Real Madrid, lider în Primera Division după victoria cu Osasuna: 2-0

Echipa Real Madrid a învins pe teren propriu, cu scorul de 2-0, formaţia Osasuna Pamplona, miercuri seara într-o partidă din cadrul etapei a 6-a a campionatului de fotbal al Spaniei, succes în urma căruia elevii antrenorului Zinedine Zidane au preluat conducerea în clasament, scrie agerpres.ro.

Real s-a impus prin golurile tinerilor jucători brazilieni Vinicius (36) şi Rodrygo (72), ultimul sărbătorind cu această ocazie primul său gol în tricoul clubului madrilen, la doar 18 ani, după transferul său de la Santos.

Atacantul sârb Luka Jovic, un alt tânăr fotbalist achiziţionat de Real Madrid în această vară, a reuşit la rândul său să înscrie, însă golul său a fost anulat pentru un ofsaid, după consultarea arbitrajului video.

Cu această ocazie a debutat la Real Madrid portarul francez Alphonse Areloa, împrumutat de la Paris Saint-Germain în cadrul transferului costaricanului Keylor Navas.

În urma acestei victorii, echipa lui Zidane a rămas lider solitar în Primera Division, profitând şi de faptul că Athletic Bilbao, cu care a împărţit până acum prima poziţie, a fost ţinută în şah pe terenul ui Leganes (1-1).

Atletico Madrid a urcat pe locul secund în clasament, la un punct în spatele lui Real Madrid (pe care o va înfrunta în etapa viitoare), după a învins în deplasare, cu 2-0, formaţia Mallorca, graţie golurilor lui Diego Costa (26) şi Joao Felix.

Rezultate:
Marţi
Valladolid - Granada 1-1
Au marcat: Plano (12), respectiv Carlos Fernandez (42).

Betis Sevilla - Levante 3-1
Au marcat: Morŕłn (48), Iglesias (67), respectiv Hernâni (7).

FC Barcelona - Valladolid 2-1
Au marcat: Griezmann (6), Arthur (15), respectiv Cazorla (44).

Miercuri
Mallorca - Atletico Madrid 0-2
Au marcat: Costa (26), Félix (64).

Leganes - Athletic Bilbao 1-1
Au marcat: Rodriguez (61), respectiv Raul Garcia (59 - penalty).

Valencia - Getafe 3-3
Au marcat: Max. Gomez (30, 34), Lee (39), respectiv Mata (1), Jason (66), Angel (69).

Real Madrid - Osasuna 2-0
Au marcat: Vinicius (36), Rodrygo (72).

Joi sunt programate partidele Eibar - FC Sevilla şi Celta Vigo - Espanyol Barcelona.

Clasament: 1. Real Madrid, 14 puncte, 2. Atletico Madrid, 13 puncte, 3. Athletic Bilbao, 12 puncte, 4. Granada, 11 puncte, 5. FC Barcelona, 10 puncte, etc.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu