Real Madrid îşi revine după startul slab în Campionatul Spaniei. Galacticii i-au învins pe jucătorii echipei Elche

Embed:

Real Madrid îşi revine după un start mai slab în Campionatul Spaniei. Galacticii au învins în etapa a cincea Elche cu 5-1, iar Cristiano Ronaldo a reuşit să înscrie de patru ori. După acest meci, echipa lui Ancelotti a ajuns la cota de 18 goluri marcate în ultimele trei meciuri oficiale.

Real Madrid era condusă în partida de pe teren propriu cu Elche din minutul 15, după un penalty acordat de arbitrul Clos Gomez. Căpitanul oaspeţilor, Edu Albacar, a executat perfect de la 11 metri și l-a învins pe Keylor Navas, aflat la primul său meci oficial în tricoul madrilenilor.

Real a restabilit echilibrul pe tabelă peste doar cinci minute, când Gareth Bale a înscris cu o lovitură de cap, după centrarea lui James Rodriguez. Echipa lui Carlo Ancelotti a preluat conducerea în minutul 28, după un penalty executat impecabil de Cristiano Ronaldo.

Portughezul a devenit primul jucător din istoria clubului regal care înscrie în 13 meciuri consecutive din La Liga pe Santiago Bernabeu. Acesta a mai marcat o dată până la pauză şi a majorat scorul la 3-1. Ronaldo a fost  de ne oprit şi a mai punctat de două ori în repriza secundă, ajungând la nouă goluri în primele cinci runde din Primera Division.

După ce s-a impus în partida cu Elche, cu 5-1, Real a ajuns la cota de 18 goluri marcate în ultimele trei meciuri oficiale.

Într-o altă partidă din etapa a cincea a campionatului Spaniei, Celta Vigo a învins Deportivo La Coruna cu scorul de 2-1.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu