Real Madrid a anunţat oficial cine va prelua banca echipei. Se va întâmpla la finalul Campionatului Mondial

Real Madrid a anunţat oficial că Julen Lopetegui (51 de ani) va prelua banca echipei, la finalul Campionatului Mondial din Rusia, conform unui comunicat de presă emis de club, scrie prosport.ro, citat de Mediafax.ro.

Pe 31 mai, Zinedine Zidane şi-a dat demisia după ce a cucerit de trei la rând Liga Campionilor din postura de principal, record absolut în istoria competiţiei.

Lopetegui este selecţionerul Spaniei din 2016. De-a lungul carierei a mai antrenat la Rayo Vallecano, la echipa a doua a Realului şi la FC Porto.

Ca jucător, Lopetegui a evoluat atât pentru Real Madrid, cât şi pentru FC Barcelona, fiind portar, iar în 1990 a câştigat titlul de campion al Spaniei alături de clubul blanco.

Înainte de a prelua naţionala de seniori, Lopetegui a condus şi selecţionatele U19, respectiv U21.

Cu ambele a reuşit să câştige Campionatul European U19, respectiv U21, fiind singurele trofee obţinute din postura de antrenor.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu