REACŢIA PDM privind candidaturile PAS și DA la funcţiile cheie în stat

Să vină şi să discutăm. Este reacţia PDM privind candidaturile PAS și DA la funcţiile cheie în stat, cea de preşedinte a Parlamentului şi premier.

"Dacă vor să afle poziţia noastră, să vină la negocieri şi discutăm. Le-am lansat nenumărate invitații, tot ce am auzit până acum e că nu vor să discute şi ca nu vor funcţii. E cel puțin confuz pentru oameni să vadă că unii politicieni pe de o parte se declară în opoziție și nu vor să participe la negocieri, pe de altă parte că vor la putere", a declarat pentru Publika.MD, purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gămurari.

Amintim că liderii celor două formaţiuni s-au propus în funcții importante în stat. Maia Sandu l-a înaintat pe Andrei Năstase pentru funcţia de președinte al Parlamentului, iar liderul PPDA a propus ca Sandu să conducă Guvernul.

În prezent, cele două fracţiuni au în Parlament doar 26 de mandate.

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu