Reacţia ministrului de Interne la afirmaţia privind numărul dublu de crime: Ion Diacov vorbeşte de pe nişte pereţi

Embed:

Declaraţiile dlui Diacov sunt luate de pe nişte pereţi. Aşa a comentat ministrul de Interne Pavel Voicu, afirmaţiile fostului procuror al Chişinăului Ion Diacov despre faptul că numărul real al infracţiunilor este dublu faţă de cel oficial.

"Nu vreau să comentez declaraţii politice. Consider că această declaraţie a fost una politică, doarece, dl Diacov are toate posibilităţile să se informeze din prima sursă, cât şi de la Ministerul de Interne", a declarat Pavel Vocu pentru Publika TV. 

 

 

Potrivit ministrului de interne, concedierea mai multor poliţişti a fost unul dintre motivele creşterii nivelului criminalităţii din ţară. Pavel Voicu a arătat cu degetul la predecesorul său, Andrei Năstase.

"S-a venit cu scopul de răfuială. Să aliniezi poliţiştii, să întâlneşti poliţişti pe stradă, prin birouri şi să le spui: "Eu te cunosc. Nu mi-ai dat voie să intru în Parlament sau în Guvern"... şi să-l eliberezi. Şi atunci când vii să te răfuieşti, şi-n perioada de cinci luni pleacă 814 colaboratori, gândiţi-vă cum ar trebui de restabilit aceea situaţie criminogenă".

L-am contactat de mai multe ori pe Andrei Năstase pentru a ne oferi o reacţie, însă acesta nu ne-a răspuns la telefon.

Pavel Voicu a precizat că, potrivit statisticilor din ultimii zece ani, luna ianuarie este cea mai criminogenă. "Cetăţenii se află în vacanţă câte 5-7 zile, iar în urma întrebuniţării băuturilor alcoolice îşi amintesc de toate problemele. De fapt toate crimele grave s-au produs în preajma sărbătorilor şi în urma consumului de băuturi alcoolice", a mai spus ministrul de Interne.  

CITEŞTE ŞI Ion Diacov: Numărul omorurilor în Moldova este dublu faţă de statistica oficială. Moldovenii dispar, dar nimeni nu-i caută

 

loading...

Lasă un comentariu