REACŢIA lui Vlad Plahotniuc la candidaturile PAS și PPDA: Voiam să le oferim mai mult, dar să vină să negociem (VIDEO)

Embed:

Reacția lui Vlad Plahotniuc la inițiativele PAS și DA, care l-au propus pe Andrei Năstase la funcția de  preşedinte al Parlamentului, iar pe Maia Sandu, premier.

"Noi i-am invitat la negocieri care presupun să discutăm perspectivele unei guvernări comune și vroiam să le oferim funcții. Ei au refuzat și au spus că nu au nevoie. S-au propus unul altuia funcții. Pentru a alege președinte, pentru a desemna prim-ministru este absolut necesar ca să se constituie o majoritate parlamentară închegată pe principii clare, care presupun stabilitate politică, dezvoltarea economică și altele.
Totodată, această majoritate parlamentară trebuie să cunoască că dacă oferă aceste funcții, ce vor să facă cu ele persoanele, care vor accede în aceste funcții. 
Dacă vor munci pentru oameni, e una, dar dacă vor să se folosească și pricopsească doar cu asistenți, mașini de serviciu, pază și salarii, e slută treaba.
De aceea o să îi așteptăm la negocieri și o să le dăm și răspunsul, o să primim noi răspunsul la unele întrebări despre care am vorbit acum și desigur o să le răspundem și noi ce vom face în acest caz", a declarat Vlad Plahotniuc.

PUBLIKA.MD amintește că liderii celor două formaţiuni, PAD şi PPDA, s-au propus în funcții importante în stat. Maia Sandu l-a înaintat pe Andrei Năstase pentru funcţia de președinte al Parlamentului, iar liderul PPDA a propus ca Sandu să conducă Guvernul.

În prezent, cele două fracţiuni au în Parlament doar 26 de mandate.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu