REACŢIA lui Candu la ACUZAŢIILE Dumei ruseşti: Controlul frontierei este dreptul suveran al Moldovei

Embed:

Autorităţile de la Chişinău nu au blocat niciodată regiunea transnistreană, iar controlul frontierei este dreptul suveran al Republicii Moldova. Este reacţia preşedintelui Parlamentului, Andrian Candu, la o declaraţie a Dumei ruseşti care acuză Chişinăul şi Kievul că fac presiuni asupra Tiraspolului prin institiuirea controlului comun pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene. 

"Noi trebuie să ne asigurăm securitatea Republicii Moldova prin a controla frontierele ţării. Considerăm că este o relaţie care trebuie să se limiteze doar strict la intersele Ucrainei şi Republicii Moldova şi orice altă interferenţă din partea altui stat este şi ilegală şi în contradicţie cu normele internaţionale", a declarat preşedintele Parlamentului.

Candu susţine că frontierele Moldovei sunt recunoscute de Rusia, iar, drept urmare, Moscova trebuie să respecte şi dreptul Chişinăului de a controla graniţa în comun cu ucrainenii. Acum o săptămână, printr-o declaraţie, deputaţii ruşi au  calificat introducerea controlului comun la frontiera moldo-ucraineană drept o atitudine distructivă.

La rândul său, Ministerul de Externe de la Chişinău şi-a exprimat regretul şi nedumerirea în legătură cu declaraţia Dumei de Stat.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu