Reacţia deputaţilor moldoveni la anunţul lui Barroso, privind liberalizarea regimului de vize. "Este o mare victorie"

Embed:

Anunţul preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a fost aplaudat în Parlament. Iar deputaţii din coaliţia de guvernare spun că sunt mulţumiţi de aprecierile Comisiei Europene. La rândul lor, comuniştii s-au arătat sceptici în legătură cu succesul ţării noastre. Ei spun că actuala guvernare nu poate asigura Moldovei regim liberalizat de vize cu Uniunea Europeană.

"Noi am aşteptat raportul de progres al Comisiei Europene ştiam că acest raport va fi unul pozitiv. După Summitul de la Vilnius, Comisia Europeană urmează să vină cu o propunere legislativă privind abolirea regimului de vize a Moldovei. Noi depunem toate eforturile ca acest lucru să se întâmple pe parcursul anului 2014", a declarat preşedintele Parlamentului, Igor Corman.

"Este un semn de încurajare pentru Republica Moldova, pentru cetăţenii RM, 2.55 dacă vom reuşi transferul în practică a acestei asigurări de susţinere pentru cetăţenii RM fireşte că va fi o mare victorie pentru coaliţia pentru integrare europeană", a menţionat deputatul PLDM Valeriu Streleţ.

"Este o mare victorie care trebuie însuşită ca atare, trebuie tratată cu discernământ şi cu economie, cu fler politic, acesta este un curs neabătut şi asta îi isterizează pe comunişti", a adăugat parlamentarul liberal reformator Ion Hadârcă.

Singurii care nu s-au bucurat de aprecierile oficialilor europeni au fost comuniştii. "Niciodată această liberalizare sub această guvernare a lui Leancă şi Filat care este o guvernare coruptă, liberalizarea regimului de vize nu va avea loc. Astfel de promisiuni am auzit şi în 2010, 2011, 2012, nu s-a realizat nimic", a subliniat deputatul comunist Artur Reşetnicov.

În raportul de progres se arată că reprezentanţii Comisiei Europene vor continua monitorizarea implementării reformelor în ţara noastră, menite să asigure abolirea regimului de vize.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu

EMISIUNI PUBLIKA »