REACȚIA BCS privind perchezițiile efectuate acasă la Dodon: Un show de doi bani și învinuiri ridicole

Un show de doi bani și învinuiri ridicole. Așa a comentat Vlad Batrîncea, secretarul Executiv al Partidului Socialiștilor, perchezițiile de la domiciliul fostului președinte al țării, Igor Dodon.
"Ei luptă cu opoziția. Colegii noștri, deputații din Parlament, președinții de raioane, primari, zilnic sunt intimidați, supuși presiunilor și sunt amenințați cu dosare penale. Zilnic deputații noștri primesc amenințări. Ceea ce vedem astăzi în privința lui Igor Dodon, multe învinuri neprobate, sunt show-uri televizate. Această guvernare nu înțelege ce înseamnă democrație și adevarata justiție. Ei azi se ocupă cu aceste show-uri televizate. Să nu admitem provocări. Învinurile aduse lui Dodon sunt ridicole. Scopul acestui show, cei care au născocit această provocare și merg împotriva opoziției, vor să provoace destabilizări. Guvernarea astăzi nu luptă cu sărăcia și nu încearcă să consolideze societatea, ei luptă cu opoziția. Opoziția va apăra colegii săi. Nu vom admite distrugerea opoziției, nu vom admite aceste provocări. Chemăm și am chemat mereu conducerea Moldovei la rațiune, dialog și comunicare în folosul țării. Să nu admitem provocări", a spus Vlad Batrîncea.
Batrîncea a venit cu un apel către Misiunile Diplomatice Acreditate în Moldova să ia act de acțiunile de astăzi: "Lupta politică trebuie sa fie una competitivă, să aibă niște reguli, dar toate regulile au fost încălcate. Misiunile Diplomatice trebuie să ia act. Azi în raport cu Igor Dodon se folosesc fraze tari, cum ar fi grup criminal organizat, considerăm că aceste provocări și destabilizări trebuie oprite și să ne întoarcem la lupta politică decentă".
Vlad Batrîncea a venit cu un apel și către cetățeni: "Să fim gata să apărăm democrația, libertatea de a critica, posibilitatea de a alege și a fi aleși. Facem apel să fim gata de proteste, de o luptă democratică".
Iar deputata Zinaida Greceanîi a chemat toate forțele politice la calm și pace.
"Oare nouă ne trebuie o luptă internă politică acum? Noi nu vrem destabilizare, ci ca în țara noastră să fie liniște. Nu trebuie să ne permitem să facem declarații nechibzuite, este loc de discuții, dar să nu ne ocupăm cu aceste destabilizări politice. Dacă guvernanții nu doresc acest lucru, atunci cetățenii vor decide. Îi chemăm pe toți la liniște, pace și calm, toate forțele politice trebuie să se consolideze", a spus Zinaida Greceanîi.
Reprezantanţii guvernării nu au reacţionat, deocamdată, al acuzaţiile aduse de socialişti. La ultima emisiune de la postul public de televiziune, referindu-se la Igor Dodon, Maia Sandu a declarat că cere Procuraturii să gestioneze profesionist cazul, cu probe, pentru că nu-şi doreşte ca Moldova să fie atacată la CEDO şi să piardă dosarul. Şeful statului nu cred că cineva are dubii că Igor Dodon a încălcat legea și a comis abuzuri de-a lungul timpului.
Publika.MD amintește că procurorii Anticorupție, ofițerii CNA și cei de la SIS, au efectuat percheziții matinale acasă la fostul președinte al țării, președintele de onoare al Partidului Socialiștilor, Igor Dodon. Potrivit procurorului responsabil de relații cu mass-media, Mariana Cherpec, Dodon este bănuit de corupere pasivă, acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală, trădare de patrie și îmbogățire ilicită.
Citește și: Percheziții acasă la fostul șef de stat Igor Dodon (FOTO)