Reacția Agenției Servicii Publice la SCHEMELE frauduloase prin care se eliberau permise de conducere pe bani

Agenția Servicii Publice nu tolerează corupția printre angajați și va colabora cu organele de drept pentru identificarea persoanelor care eliberează permisele de conducere ilegal.

"Agenția Servicii Publice va oferi Centrului Național Anticorupție tot sprijinul necesar pentru identificarea persoanelor suspecte și anunță că nu tolerează acțiuni de corupție printre angajați.

Suntem ferm deciși și interesați să eliminăm orice tentativă de corupție din cadrul instituției.

Accentuăm în context că Agenția a fost creată cu scopul de a debirocratiza procesele de prestare a serviciilor publice și de a oferi cetățenilor servicii rapide și calitative", se arată într-un comunicat emis de Agenția Servicii Publice.

PUBLIKA.MD amintește că cinci angajaţi ai Agenţiei Servicii Publice, printre care doi şefi, au fost reţinuţi dimineaţă. Ei au fost încătuşaţi după ce procurorii şi ofiţerii CNA au descins în sediul instituţiei, dar şi în mai multe şcoli auto din Capitală.

Indivizii sunt bănuiţi că ar fi implicaţi într-o schemă de eliberare frauduloasă a permiselor de conducerefiind descoperite peste 600 de cazuri de eliberare ilegală a acestora

În cadrul documentării, s-a stabilit că pentru susţinerea examenelor, se percepeau între 500 şi 1.500 de euro.

Investigatorii au documentat fraudarea examenelor, constatând implicarea directă a membrilor comisiei de examinare în indicarea răspunsurilor corecte, chiar în sala de examene, sau prin telefon.

De asemenea, au fost documentate şi cazuri de susţinere a examenelor de către unii membri ai Comisiei în locul candidaţilor. Potrivit materialelor cauzei, în 9 la sută din cazurile investigate, candidaţii nu erau prezenţi la susţinerea probelor, iar un procent din nouă se aflau peste hotarele ţării. 

În total au fost efectuate peste 60 de percheziţii la birourile şi domiciliile unor angajaţi ai ASP, dar şi la unii membri ai şcolilor autoÎn urma descinderilor au fost depistaţi bani, documente şi alt material probatoriu relevant pentru cauză.

În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru abuz în serviciu. Persoanele vinovate riscă până la 6 ani de închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani. De asemenea, se examinează posibilitatea anulării permiselor, eliberate cu abateri.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu