Razii doar pentru bifă. Inspectorii au verificat doar microbuzele interurbane, iar cele din Capitală continuă să circule pline până la refuz

Razii de ochii lumii. De ieri, Inspectoratul Național de Patrulare anunţa că a demarat operațiunea "Autobuz", pentru a controla toate unitățile de transport public din țară. Astăzi, când am mers cu inspectorii în teren, am constatat că verificările s-au făcut doar dimineaţă, timp de două ore şi jumătate. Pe strada Calea Ieşilor au fost verificaţi doar şoferii de rute interurbane, iar cei din Capitală au continuat să circule cu microbuzele pline până la refuz.

- Ați știut despre operațiunea care se desfășoară?
- Aici îți spune încă de cu seară.

Astfel, majoritatea conducătorilor auto traşi pe dreapta, nu au avut motiv de emoţii.

În timp ce inspectorii de patrulare au stat cu ochii pe transportul interurban, în staţiile de aşteptare a transportului public din zonă, am surprins mai multe microbuze de rută arhipline. Pasagerii recunosc că urcă în maşinile pline până la refuz, pentru că nu au alte soluţii pentru a ajunge la muncă.

"Nu-i normal, dar trebuie câteodată. Omul se grăbește la lucru și trebuie și în picioare câte unu".

"Desigur că pun viața în pericol, desigur. Că se întâmplă să frâneze mai brusc și unii pasageri chiar se lovesc de unele bare".

Până în data de 15 decembrie, inspectorii urmează să controleze în ce condiții sunt transportați pasagerii tuturor unităților de transport public, precum și starea tehnică a vehiculelor. 

"Atenție deosebită va fi atrasă la echiparea vehiculelor pentru sezon rece a anului. Echiparea cu anvelope de iarnă, cu lanțuri pentru anvelope. Echiparea acestora cu truse medicale, cu stingătoare și așa mai departe", a afirmat ofițerul superior, INP, Gheorghe Marian.

Conform datelor oficiale, de la începutul anului au avut loc peste 200 de accidente rutiere cu implicarea transportului public, în urma cărora 15 oameni au murit, iar 286 au suferit răni grave.

CITEŞTE ŞI: Operaţiunea "Autobuz": Şoferii transportului public de călători din întreaga ţară vor fi verificaţi

loading...

Lasă un comentariu