Răspunsul lui Andrei Năstase despre numirea cumătrului său în funcția de șef al IGP

Embed:

S-au bătut cu pumnul în piept şi au promis că dacă vin la guvernare, în Moldova se va termina corupția, "nănășismul" și "cumătrismul" în politică. La doar câteva zile după ce s-au cocoţat în fotoliile mult visate şi-au propus neamurile în funcţii importante ale statului. Vorbim despre liderul PPDA, Andrei Năstase, care nici nu a apucat bine să preia funcţia de ministru de Interne, că l-a desemnat pe cumătrul său, fostul judecător demis pentru abateri disciplinare, Gheorghe Bălan, în fotoliul de șef al Inspectoratului General al Poliției (IGP).

Întrebat de ce a făcut asta, Năstase s-a făcut că plouă. Şi colega sa din alianţa Kozak, Maia Sandu a făcut la fel.

"REPORTER: De ce l-aţi numit pe domnul Balan şef al IGP, fiind cumetrul dumneavoastră?
NĂSTASE: Domnul Balan a fost numit în calitate de…
REPORTER: Cumetru?
NĂSTASE: Domnişoară aveţi puţină decenţă.
REPORTER: Păi e cumetrul dumneavoastră, cum l-aţi numit la aşa o funcţie? Aţi spus că…
NĂSTASE: Domnişoară!!! Vă rog din suflet să păstraţi decenţa şi deontologia.
REPORTER: Ştiţi că a dat o decizie cu suspendare unui traficant de droguri?

Şi Nicu Popescu, pretinsul ministru de Externe al alianței Kozak PSRM-ACUM l-a făcut pe nașul său de cununie, Andrei Popov, șef de cabinet. Întrebat de un internaut, dacă este adevărat că este naşul de cununie al lui Popescu, Andrei Popov a recunoscut indirect acest lucru.

Pe o reţea de socializare acesta a comentat că nu încalcă legea.