Rapperul Pitbull a primit o stea pe Walk of Fame din Hollywood

Rapperul Pitbull, interpretul piesei, alături de Jennifer Lopez, "We Are One", imnul oficial al FIFA 2014, a primit o stea pe Walk of Fame (Aleea Celebrităţilor) din Hollywood, în cadrul unei ceremonii care a avut loc vineri, 15 iulie, potrivit contactmusic.com, citat de Mediafax.

Creatorul hitului "Timber", pe numele său real Armando Christian Perez, a fost onorat cu cea de-a 2.584-a placă de pe celebra alee, în prezenţa prietenilor, precum mentorul şi proprietarul primei case de discuri cu care a colaborat - Luther "Uncle Luke" Campbell, rapperul Lil Jon sau speaker-ul motivaţional Tony Robbins.

Fanii s-au adunat pe trotuarul din jurul pieţei Celia Cruz, o zonă dedicată unuia dintre idolii muzicali a lui Pitbull, iar artistul în vârstă de 35 de ani a fost vizibil emoţionat de aceştia.

Pittbull s-a adresat către mulţime spunând că pentru el muzica nu este despre bani sau faimă, ci despre o călătorie, despre cultură – "Este vorba despre a pleca de la nimic şi a ajunge la ceva; este vorba despre ce reprezintă şi ceea ce înglobează visul american".

A fi aici demonstrează ce se poate întâmpla atunci când eşti concentrat, când munceşti din greu, când crezi în tine, în ciuda tuturor obstacolelor. Şi dacă există vreun lucru pe care nu l-am înţeles niciodată, acesta este 'nu'. Pentru mine, a pierde reprezintă doar o altă oportunitate, iar eşecul e doar o altă lecţie învăţată", a mai transmis rapperul fanilor adunaţi la eveniment.

Tată a şase copii, pe care a reuşit să îi ţină în afara luminii reflectoarelor şi a atenţiei media, le-a adresat acestora mulţumiri, spunând că îi iubeşte mult. De asemenea, i-a mulţumit mamei sale, Alysha Acosta, care l-a ajutat să-şi schimbe viaţa în momentul în care, în tinereţe, artistul începuse să vândă droguri - "Aş vrea să-i mulţumesc mamei mele deoarece ea m-a învăţat cel mai important lucru în viaţă, m-a învăţat cum să supravieţuiesc".

Pittbull (Armando Christian Pérez) s-a născut pe 15 ianuarie 1981 şi este un rapper american, a cărui valoare netă este de 50 de milioane de dolari, potrivit Celebrity Net Worth din 2014, se menţionează în biografia publicată de Contactmusic.

A lansat albumul său de debut "M.I.A.M.I." în 2004, titlul fiind o prescurtare pentru "Money Is A Major Issue" (Banii reprezintă un subiect important, n.r.). Apoi au urmat albumele "El Mariel", "The Boatlift", "Rebelution". De-a lungul timpului a colaborat cu Lil Jon, Akon, B.oB, Ke$ha, Enrique Iglesias, T-Pain, Ne-Yo, Sean Paul, Jamie Foxx şi alţii.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu