Rapper-ul Bow Wow a anunțat că se retrage din muzică la vârsta de 29 de ani

Rapper-ul Bow Wow a anunțat că se retrage din muzică, motivându-și gestul prin faptul că a strâns peste 20 de milioane de dolari și că nu se vede cântând rap la vârsta de 30 de ani, relatează Reuters citat de Agerpres.

Bow Wow, 29 de ani, care a devenit faimos la vârsta de 13 ani sub numele Lil' Bow Wow, a precizat într-o serie de mesaje postate duminică și luni pe Twitter că viitorul său album "NYLTH", a cărei dată de lansare nu a fost precizată, este ultimul din cariera sa de muzician. 

"Întotdeauna am spus că mă voi retrage din muzică înainte de 30 de ani", a scris el într-un tweet. "Nu mă văd cântând rap la 30 de ani", a adăugat el. 

"Am făcut peste 20 de milioane de dolari din rap. De ce să fim lacomi? Mă simt bine cu tot ce am realizat", a completat rapper-ul născut în Ohio, al cărui nume real este Shad Moss.

Sub numele de scenă Lil 'Bow Wow, muzicianul a lansat primul său album "Beware of the Dog" în anul 2000 și a apărut pe ecrane în filme precum "Madea's Big Happy Family" sau în seria televizată "CSI:Cyber".

Muzicianul a precizat pe Twitter că se va concentra pe cariera sa de actor și pe producerea a două emisiuni TV.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu