Raport SUMBRU al ONU: Singura modalitate prin care mai putem evita o catastrofă climatică

Statele din întreaga lume trebuie să facă un efort fără precedent pentru a reduce nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră pentru a evita un haos climatic, anunță un nou raport al ONU, notează The Guardian, citează libertatea.ro.

Următorii zece ani s-ar putea dovedi cruciali pentru viitorul omenirii, care este nevoită să ia măsuri radicale pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon, avertizează ONU.

Avertismentul lansat marţi de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) este mai clar ca oricând: dacă omenirea amână acţiunile imediate şi radicale necesare pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon (CO2), catastrofa climatică nu va mai putea fi evitată.

Pentru a păstra speranţa privind limitarea încălzirii globale la 1,5 grade Celsius, obiectivul ideal convenit prin Acordul de la Paris, emisiile de gaze cu efect de seră ar trebui reduse cu 7,6% pe an, în fiecare an, de anul viitor până în 2030, conform raportului anual al Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP).

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu