Raport: Europa nu are soluţii pentru zecile de mii de tone de deşeuri nucleare

Peste 60.000 de tone de deşeuri nucleare radioactive sunt în prezent stocate în facilităţi provizorii în Europa, în timp ce capacităţile de stocare a acestora au ajuns la limită şi nu au fost încă elaborare soluţii pe termen lung, se arată într-un raport prezentat miercuri de Fundaţia Heinrich Boell din Germania, afiliată Partidului Verzilor, relatează agenţia DPA, citată de Agerpres.

Centralele atomoelectrice oferă pentru multe state europene o sursă importantă de energie, dar în acelaşi timp şi controversată. Susţinătorii energiei nucleare o consideră o bună alternativă faţă de combustibilii fosili poluanţi, în timp ce adversarii ei avertizează asupra deşeurilor nucleare, care pot rămâne mii de ani radioactive, prin urmare şi cancerigene.

Finlanda este singura ţară din lume care va construi o facilitate de stocare permanentă a celor mai periculoase tipuri de deşeuri nucleare, potrivit raportului citat.

Actualele capacităţi de stocare pentru deşeurile nucleare cu grad mediu şi înalt de radioactivitate nu au fost concepute pentru a funcţiona ca facilităţi pe termen lung. Cea mai mare parte a combustibilului nuclear uzat este plasat în bazine de răcire, care sunt mai puţin sigure decât depozitele uscate, relevă documentul.

Mai mult, actuala capacitate de stocare se apropie de saturaţie. De pildă, în Finlanda aceste capacităţi sunt pline într-un procent de circa 93%, iar în Suedia de 80%. Multe ţări nici măcar nu furnizează astfel de informaţii, notează autorii studiului.

Franţa, Marea Britanie, Ucraina şi Germania însumează peste trei sferturi din deşeurile nucleare existente în Europa, potrivit acestui studiu, întocmit parţial pe baza datelor furnizare de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA).

loading...

Lasă un comentariu