RAPORT CIA: Rusia a intervenit în campania electorală americană prin atacuri cibernetice

Rusia a intervenit în campania electorală americană prin atacuri cibernetice, nu doar pentru a submina democraţia americană, ci chiar pentru a-l ajuta pe Donald Trump. Este concluzia unui raport secret al CIA prezentat câtorva senatori americani şi citat de cotidianul Washington Post, care nu dă alte detalii, scrie Digi24.ro.

Echipa lui Donald Trump a respins aceste concluzii, reamintind că tot CIA a afirmat şi că Saddam Hussein are arme de distrugere în masă, care nu au fost găsite niciodată.

Însă aseară, preşedintele Barack Obama a ordonat o anchetă asupra atacurilor cibernetice din timpul campaniei electorale, care să fie gata înainte ca Donald Trump să îşi preia funcţia.

Moscova a fost acuzată de americani că a spart conturile de e-mail ale unor membri marcaţi ai Partidului Democrat, printre care şi Hillary Clinton, furând mesaje care ulterior au ajuns în presă.

Kremlinul a negat orice legătură cu aceste atacuri cibernetice.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu