RĂMÂN SUSPENDAŢI! Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a respins apelul Comitetului Olimpic Rus

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a respins apelul Comitetului Olimpic Rus şi al celor 68 de atleți care au solicitat dreptul de a participa la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Asta după ce atleţii ruși au fost suspendați de către Federația Internațională de Atletism din toate competițiile internaționale drept urmare a scandalului de dopaj din ultimul timp.

"Nu e chiar prima dată când avem o astfel de situaţie. Mă refer la suspendarea unei federaţii, iar reprezentanții acesteia rămân fără dreptul de a evolua în competiţii. Deci, nu e prima dată când am luat o asemenea decizie, însă aceasta este una deosebită. Asta pentru că a fost luată cu puţin timp înaintea startului Jocurilor Olimpice şi, mai ales, pentru că este în defavoarea unei ţări mari precum este Rusia", a spus Matthieu Reeb, secretar general TAS.

Oficialii ruşi, firește, condamnă decizia Tribunalului.

"Această decizie încalcă absolut toate drepturile sportivilor care nu au fost depistaţi pozitiv. Astfel, se creează un precedent, în care sportivii răspund în comun pentru tot", a declarat ministrul Sportului din Rusia, Vitali Mutko.

Sportivii sunt dezamăgiţi că trebuie să poarte responsabilitatea pentru acţiunile altor atleţi.

"Păcat că s-a luat această decizie. De ce un sportiv, care niciodată nu a fost depistat pozitiv, trebuie să răspundă pentru păcatele tuturor? E păcat, dar sper că în viitor nu se va repeta aşa ceva", a declarat Alina Vişniţkaia, atletă.

În 2015, Federaţia Internaţională de Atletism a suspendat Federaţia de Atletism din Rusia din calitatea de membru al organizaţiei, în urma unei investigaţii independente a Agenţiei Mondiale Antidoping, care a revelat o schemă de dopaj utilizată în timpul Olimpiadei de Iarnă de la Soci, în 2014.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu