Raliul Dakar: Nasser Al-Attiyah a câştigat a zecea etapă, iar Stephane Peterhansel este aproape de liderul clasamentului

Embed:

Nasser Al-Attiyah a câştigat a zecea etapă din Raliul Dakar, iar Stephane Peterhansel s-a apropiat la numai două minute de liderul clasamentului general Nani Roma, după ce a încheiat runda pe locul doi. Carlos Sainz a abandonat după ce a suferit un accident.

Nasser Al-Attiyah a obţinut victoria în a zecea etapă din Raliul Dakar, însă cel mai important moment a fost rezultatul înregistrat de Stephane Peterhansel, care a terminat pe locul doi şi a redus la numai două minute şi 15 secunde distanţa care îl separa de liderul clasamentului general, Nani Roma.

Victoria de etapă i-a permis lui Al-Attiyah să-şi consolideze poziţia a treia în clasamentul general în faţa lui Giniel de Villiers şi a lui Orlando Terranova. Dublul campion mondial de raliuri Carlos Sainz a fost nevoit să abandoneze, după ce a ieşit de pe traseu şi a suferit un accident. Spaniolul s-a rănit uşor şi a fost transportat la spital ca măsură de precauţie.

La clasa moto, etapa a fost câştigată de spaniolul Joan Barreda Bort. Compatriotul său, Marc Coma a încheiat al cincilea, dar rămâne lider la general. Coma are un avans de 45 de minute faţă de Barreda. Un alt spaniol, Jordi Viladoms, este al treilea, la peste două ore în urma liderului.

Etapa a 11-a va avea loc tot în Chile, între Antofagasta şi El Salvador.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu