Raid aerian al Rusiei într-un sat din nord-vestul Siriei. Cinci civili au murit

Cel puţin cinci civili, între care patru membri ai unei familii, au fost ucişi sâmbătă într-un raid aerian al Rusiei într-un sat din nord-vestul Siriei, a anunţat Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO), citat de Agerpres. Zona vizată de raid este afectată de noi violenţe.

„Un avion rus a efectuat după miezul nopţii de vineri spre sâmbătă un raid deasupra satului Bala situat în vestul provinciei Alep, omorând cinci civili, între care trei copii”, a precizat OSDO.

„Un bărbat, soţia sa şi cele două fiice ale acestora sunt printre victime”, a declarat pentru AFP directorul OSDO, Rami Abdel Rahmane.

OSDO, care are o vastă reţea de surse în Siria, identifică autorii raidurilor începând de la tipul de avion folosit, locul atacului, planuri de zbor şi muniţia folosită.

Potrivit OSDO, 28 de civili, între care opt copii, au murit în bombardamente începând de miercuri, în timp ce 58 de luptători pro-regim şi 67 de jihadişti au murit în confruntări.

În acelaşi timp, nouă civili au fost ucişi şi 30 răniţi de rachete lansate de jihadişti în district ale oraşului Alep, sub controlul regimului sirian.

Siria este devastată din 2011 de un conflict care s-a soldat cu peste 380.000 de morţi, scrie libertatea.ro
loading...

Lasă un comentariu