Rafael Nadal s-a lăsat de tenis pentru o zi şi s-a apucat de golf

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul unu în clasamentul mondial, s-a lăsat de tenis pentru o zi şi s-a apucat de golf. Sportivul a participat la campionatul de golf al Insulelor Baleare, rezervat jucătorilor amatori.

Născut în aceste locuri, Nadal s-a descurcat destul de bine şi cu crosa de golf, clasându-se pe locul 15 în acest turneu, desfăşurat la Santa Ponsa, în condiţii meteorologice destul de neprielnice. El a încheiat parcursul după 160 de lovituri, nouă în plus faţă de câştigătorul Philips Salva.

Aflat în recuperare după o leziune la piciorul drept, suferită la Australian Open, Nadal urmează să revină în circuitul profesionist de tenis la sfârşitul acestei luni, la turneul de la Acapulco, din Mexic.

Liderul clasamentului ATP şi-a confirmat totodată participarea la turneele Masters de la Indian Wells şi de la Miami în primăvara acestui an.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu