Putin și Trump, prima strângere de mână. Liderii celor mai puternice 20 de țări din lume s-au reunit în cadrul summitului G20

Embed:

Ceea ce a aşteptat de mult timp Washingtonul, Moscova, dar şi întreaga comunitate internaţională s-a produs! Cei mai puternici lideri ai planetei s-au întâlnit tete a tete. Vladimir Putin şi Donald Trump au dat mâna pentru prima oară de la alegerile prezidenţiale din Statele Unite la summitului G20, ce are loc în Hamburg.

Liderii celor mai dezvoltate ţări din lume s-au întâlnit în Germania, însă toate privirile vor fi ţintite pe întrevederea Putin-Trump, prima de când Statele Unite au un nou preşedinte. Liderul de la Casa Albă a scris, în această dimineață, pe o rețea de socializare că abia așteaptă întrevederea cu omologul său rus. Oficialul american a mai adăugat că are multe subiecte de discutat cu Vladimir Putin.

Experții internaționali cred însă că întrevederea nu va fi nici pe departe uşoare, întrucât relaţiile dintre Moscova şi Washington sunt foarte tensionate în ultima perioadă. În ajunul întâlnirii sale cu Putin, președintele SUA a denunţat comportamentul "destabilizator" al Rusiei în lume. În acelaşi timp, în cadrul summitului de la Hamburg, liderii G20 urmează să discute cele mai arzătoare chestiuni de pe mapamond, printre care lupta împotriva terorismului, războiul din Siria, testele cu rachete ale Coreei de Nord şi tensiunile din Golf.

Un alt subiect important este combaterea schimbărilor climatice. G20 reunește ţările care reprezintă peste 80 la sută din Produsul Intern Brut al lumii. Evenimentul este însă marcat de manifestații violente. 111 poliţişti au fost răniţi după ce au fost atacaţi de protestatari antiglobalişti. Pentru a dispersa mulţimea, forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene şi tunuri de apă. 70 de oameni au fost arestaţi.

Protestatarii au încercat să ia cu asalt o secţie de poliţie şi să incendieze maşinile parcate în preajmă. Localnicii au fost rugaţi să evite zona în care se desfăşoară manifestaţiile. Pentru asigurarea ordinii publice, pe străzile din Hamburg sunt mobilizaţi peste 20 de mii de poliţişti din toată Germania.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu