Putin şi Medvedev au mers să bea bere într-un bar, îndată după manifestaţiile de astăzi din Moscova VIDEO

Imediat după ce s-au încheiat manifestaţiile organizaţiilor sindicale cu ocazia Zilei Muncii, Dmitrii Medvedev şi Vladimir Putin au servit bere într-un renumit bar din Moscova, potrivit RIA Novosti.

Mai mult, cei doi oficiali şi-au ales singuri de mâncare. Preşedintele Rusiei, Dmitrii Medvedev, a preferat cartofi fierţi, iar premierul, Vladimir Putin, a ales să mănânce cartofi prăjiţi şi salam din carne de oaie. Ambii au dorit să servească bere nefiltrată.

Prânzul celor doi oficiali a fost achitat de către preşedintele Federaţiei sindicatelor independente, Mihail Şmakov, care a mâncat alături de premier şi preşedinte.

Totodată, barul nu a fost închis pentru vizitatori, însă aceştia au preferat să nu intre din cauza maşinilor din cortegiul prezidenţial care au parcat la intrare.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu