Pungile de plastic DEVIN UN PERICOL! În Moldova însă, sunt folosite pe larg

Pungile de plastic devin un pericol. Lupta împotriva lor este dusă în toată lumea. În Moldova însă, acestea continuă să fie utilizate pe larg. Unii oamenii spun că nu au o alternativă și sunt nevoiți să le folosească, alții însă au găsit o soluție și încearcă să contribuie la păstrarea mediului ambiant prin utilizarea unor pungi confecționate din alte materiale.

Chioșcurile cu pungi de plastic au cumpărători în permanență.

„Cele mai întrebate sunt pungile numite calendar. Oamenii le preferă deoarece costă doar un leu, sunt mari și destul de trainice.”

Asortimentul de pungi este mare, iar fiecare își poate alege un săculeț pe plac:

„Mai sunt la șase tot bunișoare, dar lumea caută bun și ieftin. Sunt diferite. După buzunarul fiecăruia”.

Chiar dacă sunt conștienți de faptul că acestea poluiază mediul, oamenii dau vina pe vânzătorii care le oferă marfa în pungi.

În ceva trebuie să ducem produsele. Dacă vin de acasă pot să iau o geantă, ceva, dar dacă din magazin, cum să duci toate acestea.”

Alții, însă, își iau câteva săculețe de acasă când merg după cumpărături:

„Avem foarte multe pungi acasă și le-am luat fiindcă trebuie să facem o economie”.

Unii moldoveni folosesc o pungă luni în șir. În acest mod, ei fac economii. Astfel procedează şi Polina Pădure din satul Lazo, raionul Drochia. Cu o pensie de câteva sute de lei, femeia nu-şi permite să-și ia pungă la fiecare cumpărătură, iată de ce, le spală pe cele vechi.

„Iaca acesta, mă duc la magazin, iau ceva în pungă, dacă e ori pâine, ori ceva macaroane, ori ceva, îl pun și îl usuc. Iată așa le clătesc și le usuc și iar folosesc”, a relatat locuitoarea satului Lazo, raionul Drochia, Polina Pădure.

Totuși, unii optează pentru torbe din stofă sau alte materiale mai rezistente.

Sunt rezistente și pui totul în ele. Sunt comode. Nu e prima dată când cumpăr. În plus, geanta se spală”.

Și ecologiștii recomandă utilizarea pungilor de stofă sau hârtie, pentru a reduce nivelul de poluare.

„Noi nu am intrat chiar cu totul încă în mocirla aceasta, cum alte țări, dar la noi problema este că noi nu le colectăm și nu le prelucrăm”, a spus președintele Mișcării Ecologiste Urbane, Vladimir Garaba.

Astăzi, în toată lumea este marcată ziua fără pungi de plastic. Potrivit datelor statistice, un cetățean din Moldova folosește anual circa 140 de pungi de plastic. Asta înseamnă 420 de milioane de pungi, în total, la nivel republican.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu