Punctul comun de trecere Palanka-Maiaki-Udobnoe a fost inaugurat. Controlul va fi făcut de angajaţi moldoveni şi ucraineni

Embed:

Punctul comun de trecere Palanca - Maiaki-Udobnoe a fost inaugurat. Persoanele, automobilele şi mărfurile vor fi verificate doar o singură dată la frontiera moldo - ucraineană.

Controlul va fi efectuat de către 20 de angajaţi moldoveni şi ucraineni ai Poliţiei de Frontieră, ai Vămii, dar şi ai Serviciului de grăniceri din ţara vecină.

Primii oameni care au trecut frontiera spun că timpul de aşteptare s-a redus în jumătate.

"Este confortabil şi rapid. Pierzi mai puţin timp şi acesta este un plus pentru oamenii care vor sa călătorească. Două opriri luau mai mult timp, acum va fi mai repede."

"Din moment ce nu va trebui să stăm în două vame e bine. Chiar azi s-au apropiat ambii poliţişti de frontieră, din ambele părţi. Cred că va fi mai rapid."

Poliţiştii de frontieră şi vameşii spun că, prin instituirea unui control comun, vor putea depista mai uşor diverse infracţiuni.

"Eu sper ca până în vară noi să ieşim cu o formulă foarte plauzibilă pentru a nu se crea cozi atât la punctul de ieşire, cât şi cel de intrare în ţară", a spus şeful Poliţiei de Frontieră, Fredolin Lecari.

"Vom economisi din timp, ori asta presupune că vom economisi în jumătate din timpul care era anterior şi vom avea un control mai riguros şi mai securizat", a spus şeful Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie.

"Colaborăm în acest fel şi cu cei din Belarus, Polonia şi Slovacia. Această practică simplifică procesul de traversare a frontierei", a spus şeful Serviciului Grăniceri din Ucraina, Petro Tighical.

Punctul de trecere Palanca - Maiaki-Udobnoe este deocamdată temporar, pentru că la vama Palanca se construieşte un nou edificiu, care va fi gata la sfârşitul anului 2018. Cele cinci milioane de euro necesare pentru construcţia acestuia au fost oferiţi de Uniunea Europeană.

"Din construcţia veche rămâne doar clădirea administrativă veche. În rest, totul a fost demolat. 20:37 Teritoriul a fost extins, practic triplat, avem aproximativ 2,6 hectare din teritoriul nou", a spus managerul de proiect, Adrian Bejenaru.

Proiectul a fost finanțat de Uniunea Europeană, iar aplicarea acestui concept reprezintă și o condiționalitate a Acordului de Asociere semnat între Moldova și Uniunea Europeană. Conform Acordului încheiat în 11 martie 1997 între Guvernul Republicii Moldova și cel din Ucraina, urmează să fie asigurat controlul comun la frontieră în șapte puncte de trecere.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu