PUN își retrage candidatul pentru alegerile parlamentare din circumscripția Hîncești. Pe cine va susţine

Partidul Unității Naționale (PUN) își retrage candidatul pentru alegerile parlamentare noi din circumscripția 38, Hîncești. Anunţul a fost făcut de Octavian Ţîcu, preşedinte al PUN, în cadrul unei conferinţe de presă.

Totodată, Ţîcu a anunţat că PUN îl va susține pe fostul deputat Grigore Cobzac, care a decis să candideze independent.

"Ca un deputat care am participat în alegerile parlamentare pe circumscripţia uninominală, vă pot spune că un deputat de pe circumscripţie trebuie să fie un om al locului, care cunoaşte realităţile pe raionului, a satelor pe care trebuie să le reprezinte şi să fie un om cu vocaţie care să poată aduce în prim plan nu doar politica locală, dar şi cea naţională.  Considerăm că prin înscrierea în campania electorală pentru circumscripția 38, Hîncești, a domnului Cobzac se împlinesc criteriile de meritocrație. A obținut la alegerile din 24 februarie pe circumscripția Hâncești peste 8000 de voturi, al doilea rezultat pe circusmcripție. El merită cel mai mult locul în Parlament. PUN declară că va retrage candidatura lui Vlad Țurcanu de pe circumscripția 38 și va susține necondiționat pe Grigore Cobzac, care are cele mai mari şanse de a învinge", a precizat Octavian Ţîcu. 

Amintim că, iniţial, Partidul Unităţii Naţionale îl propusese drept candidat pentru alegerile parlamentare noi pe prim-vicepreşedintele partidului, Vlad Ţurcanu.

Circumscripția de la Hînceşti a devenit vacantă după ce democratul Alexandru Botnari, a renunţat la mandatul de deputat în favoarea fotoliului de primar.

loading...

Lasă un comentariu