PUBLIKA WORLD: Zapad 2017 CONTINUĂ. Belarus a invitat șapte țări din regiune la exerciți

Embed:

Belarusul a invitat reprezentanți a șapte țări din regiune, printre care Ucraina și Polonia, să trimită observatori la exercițiile militare ”Zapad 2017”.

Totul pentru ca aceste state să se convingă că manevrele decurg în mod corect și transparent, iar vecinii nu au de ce să se teamă de o eventuală invazie. Între timp, armata rusă a publicat imagini spectaculoase de la exerciții.

Prima etapă a exercițiilor a durat trei zile și s-a terminat ieri. Militari ai celor două țări au respins atacul inamicului, au depistat și distrus grupări diversioniste și au efectuat manevre cu tehnică militară terestră și aviatică.

Manevrele vor dura până joi și vor avea loc pe teritoriile ambelor țări. Acestea reprezintă un motiv de îngrijorare pentru țări vecine precum Ucraina, Polonia sau statele baltice, care se tem pentru securitatea teritoriilor lor.

Autoritățile de la Kiev chiar se tem de o eventuală infiltrare a soldaților ruși care vor participa la manevre, așa că au întărit controalele la frontiera cu Belarus.

Nici comunitatea internațională nu vede cu ochi buni aceste manevre. Oficial, la aceste exerciții militare a fost anunțată participarea a peste 12 mii de militari, însă țările NATO spun că vor fi cel puțin 100 de mii.

 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu