PUBLIKA WORLD: Vremea rea a pus stăpânire pe Germania. Inundaţii şi vânt puternic în mai multe zone

Embed:

După un weekend cu vreme însorită, ziua de luni a venit cu o surpriză neplăcută: inundaţii şi vânt puternic în mai multe zone din Germania. Apele au pus stăpânire  pe mai multe regiuni şi pe landul federal, Bavaria. 

Meteorologii au prognozat o scădere a temperaturilor până la -20 de grade Celsius. Pe vârful Zugspitze (2.962 de metri), cel mai înalt pisc montan din Germania, a fost înregistrată în noaptea de duminică spre luni o temperatură de -27 grade Celsius, cea mai scăzută valoare de la debutul acestei ierni, potrivit serviciilor meteorologice.

La Berlin, unde numărul persoanelor fără adăpost este de peste 3.000, refugiile riscă să fie copleşite de numărul solicitărilor de cazare pe timpul nopţii.

În unele părţi din regiunea Bavaria Inferioară, fluviul a ajuns la al doilea nivel de avertizare din trei, inundând mai multe terenuri.

De asemenea, ninsorile afectează şi jumătatea sudică a Germaniei, Alpii, Austria, Elveţia, dar şi Croaţia şi Serbia, informează Weather Online, ţară de pe malul Marii Adriatice aflându-se sub cod portocaliu de viscol. 

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu