PUBLIKA WORLD: Moment haios la Vatican. Un băieţel a urcat pe scenă în timpul discursului Papei Francisc (VIDEO)

Embed:

Un băieţel mut de 6-7 ani a fost protagonistul unui moment inedit în timpul audienţei săptămânale de la Vatican. Copilul a urcat pe scenă în timpul discursului Suveranului Pontif şi i-a strâns mâna unui soldat, spre amuzamentul celor prezenţi.

Băieţelul de 6-7 ani, despre care Papa Francisc a aflat ulterior că nu poate să vorbească, a urcat pe scenă în timpul discursului Suveranului Pontif şi s-a îndreptat spre soldatul care stătea pe scenă.

L-a luat de mână, după care a început să se joace pe scenă. Pentru că nu mai pleca, sora acestuia a urcat şi ea pe scenă şi a încercat să-l îndepărteze, la fel şi mama copilului.

Papa Francisc nu s-a arătat deranjat de prezenţa copilului, el privind amuzant cum se juca acesta pe scenă.

La final, Papa Francisc a aflat că băieţelul, de origine argentiniană, era mut, scrie adevarul.ro.

"Acest băieţel nu poate vorbi, este mut. Dar ştie să comunice. Ştie să se exprime. Şi m-a făcut să mă gândesc la ceva. El este liber. Indisciplinat-liber, dar este liber. Şi m-a făcut să mă gândesc la mine. Sunt şi eu la fel de liber în faţa lui Dumnezeu. Când Iisus spune că trebuie să fim ca nişte copii, El ne spune că trebuie să avem libertatea pe care un copil o simte în faţa tatălui lui. Cred că asta ne-a învăţat acest copil astăzi", a declarat Papa Francisc la finalul audienţei.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu