PUBLIKA WORLD: La Shetland a avut loc unul dintre cele mai mari festivaluri de foc (VIDEO)

Embed:

Una dintre cele mai mari festivaluri de foc, Up Helly Aa, a avut loc la Shetland, Scoţia. Sute de oameni cu torţe în mâini au defilat pe străzile din Lerwick.

Up Helly Aa este un festival local, mic, care are loc în fiecare an în Shetland în ultima zi de marți a lunii ianuarie.

Up Helly Aa nu este un festival de a oferi pur şi simplu căldură pe o noapte rece, ci oferă cetăţenilor oportunitatea de a demonstra spiritul lor puternic. 

Sărbătoarea este o etalare a elementelor definitorii pentru războinicii vikingi care au ajuns pe aceste meleaguri prin veacul al VIII-lea. Numele festivalului Up-Helly-Aa poartă și el marca unui grai aparte vorbit și astăzi cu mândrie de localnici.

Festivalul este pregătit pe îndelete pe întreg prcursul anului și este organizat de un grup anume, format exclusiv din bărbați. Invitația de a face parte din acest grup este considerată o mare onoare. 

În ziua cu pricina, străzile sunt invadate de bărbați care poartă costume de vikingi, cu platoșe strălucitoare, caschete, halebarde și mantii de pânză cu guler de blană. 

Ei traversează orașul, urmând un traseu anume până la locul unde este așezată o galeră, realizată după tipicul viking, la care s-a trudit vreme de câteva luni și care se va face scrum în urma unui ceremonial ce poate fi urmărit de public de la o oarecare distanță.

Tradiția costumării, procesiunea cu torțe și arderea galerei sunt inspirate de ritualurile păgâne nordice, de incinerarea marilor căpetenii dar și de ceremonii religioase solare. Ritualul este însoțit de cântece specifice. După încheierea ceremoniei se dă startul la petrecere care are aici un statut privat.  

Imaginile video de mai sus nu mai au nevoie de comentarii.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu