Publika TV cere ONG-urilor de media să reacţioneze, după ce Maria Ciobanu A ATACAT repetat postul nostru de televiziune

Embed:

Deputatul Maria Ciobanu atacă repetat Publika TV. Şi cum vocabularul fostei profesoare de română, originară din Găureni, e doldora de vulgarități şi obscenităţi, parlamentarul a decis să ne mai dedice pe Facebook o postare deocheată.

De data aceasta, Ciobanu ne-a etichetat drept "zoiniţe" doar pentru faptul că am scris din nou ce nu-i place.

"Prieteni, nu mă mai întrebați dacă am văzut nu știu ce la Publika TV, întrucât de ani de zile nu mă uit la această zoiniță", a menţionat ea în postare.

Şi, ca să ne demonstreze că a citit cărți la viata ei, elevata doamnă ne-a dedicat nişte versuri din Eminescu.

"Dacă port cu uşurinţă şi cu zâmbet a lor ură, Laudele lor desigur m-ar mâhni peste măsură.", a adăugat Ciobanu.

Totuşi, Eminescu a iubit politicienii la fel cum îi iubim şi noi, cetățenii acestei bucăți de pământ, de aceea le-a dedicat multe versuri. Iar rândurile de mai jos se potrivesc mănușă:

"Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?

Una peste alta, considerăm că limbajul şi comportamentul deputatului Maria Ciobanu nu poate fi tolerat şi solicităm pe această cale organizațiilor de media să condamne atitudinea golănească a parlamentarului.

Mai ales că Ciobanu a fost declarată inamicul presei anterior de aceleași ONG-uri, iar atitudinea de mahala și atacurile asupra jurnaliștilor din partea deputatului devin o normă impardonabilă.

Citeşte şi: Maria Ciobanu, inamicul presei. A ATACAT Publika TV şi l-a ameninţat pe un jurnalist că-l dă în judecată

loading...

Lasă un comentariu