PUBLIKA REPORT: Guvernul sacrifică o industrie pentru un împrumut

Embed:

Zeci de restaurante şi cafenele au fost astăzi închise pentru o jumătate de ora, iar altele, în general, şi-au luat liber pentru toată ziua. Este vorba de un protest al Asociației Localurilor de Agrement împotriva intenției autorităților de a dubla Taxa pe Valoare Adăugată pentru sectorul HoReCa.

În replică, Ministrul Finanțelor a menționat că dreptul de a protesta este esențial într-o democrație, dar că autoritățile nu vor renunța la modificările negociate deja cu Fondul Monetar International pentru acordarea unui împrumut. Natala Gravriliţa spune că este gata să discute şi alte soluții pentru dezvoltarea sectorului.

Până Guvernul va găsi timp pentru consultații cu agenții economic şi societatea civilă, încercăm astăzi să punctăm împreună cu Mihai BOLOGAN, vicepreședintele Alianței Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din Moldova, şi Aneta ZASAVIŢCHI, președinta Asociației Localurilor de Agrement care este impactul deciziei Guvernului de a reveni la TVA de 20 la sută pentru sectorul HoReCa şi ce soluții așteaptă antreprenori de la autorități în schimbul acestei creșteri.

P.S. Menționăm că Ministerul Finanțelor a evitat să ofere un răspuns la invitația noastră de a participa la dezbateri pe tema dublării TVA pentru HoReCa până la editarea acestui text.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu