PUBLIKA REPORT. Două crime la beție

Embed:

Un bărbat de 34 de ani a murit după ce a fost snopit în bătaie de către doi amici. Omorul a fost comis sâmbătă, în satul Chircăiești, raionul Căușeni.

Pentru a ascunde urmele crimei, tatăl şi fiul au pus corpul victimei în remorca unui tractor şi au vrut să-l îngroape pe deal. Ghinionul lor a fost că pe drum au fost opriți de poliție, care a stabilit că cei doi erau aproape în comă alcoolică.

Un tânăr de 18 ani din localitatea Iargara, raionul Leova, a  vrut să-l omoare pe tatăl său adoptiv în vârstă de 72 de ani pentru faptul că acesta s-a dezis de el.

Băiatul a pătruns duminică, în casa victimei împreună cu un prieten, ambii în stare avansată de ebrietate, şi după ce l-au lovit pe bătrân, l-au pus în portbagajul mașinii şi au vrut să-l ducă să îl omoare. Dar au fost prinși de poliție.

Gholamali MOHAMMADIFARD, director Centrul de Consiliere Psihologică ULIM, şi Pavel CODREANU, primarul comunei Ruseştii Noi, raionul Ialoveni, vorbesc despremoravurile din societatea moldovenească şi cum a ajuns alcoolul să le facă dreptate moldovenilor.

 

Lasă un comentariu