PUBLIKA ONLINE. Airbus a făcut publice detalii noi despre proiectul lor pentru taxiuri zburătoare

Embed:

Cea mai recentă creație Parrot te ajută să te pui în pielea unei drone fără prea mulţi bani

Multe dintre dronele de pe piață continuă să vină la pachet cu prețuri exorbitante, dar noua jucărie de la Parrot promite un set de funcții interesante la un preț decent. Cei de la Parrot au o istorie destul de lungă a lansării dronelor, dar, spre deosebire de companii precum DJI, s-au rezumat mai mult la echipamente de agrement.

Practic, nu vorbim neapărat de soluții profesionale de captură video incluse în pachet, ci de o cantitate considerabilă de divertisment. Pornind de la această premisă, cea mai recentă creație Parrot te ajută să te pui în pielea unei drone fără să faci o investiție prea mare.

Intitulat Parrot Mambo FPV, gadgetul este livrat cu un headset similar cu căștile ieftine de VR întitulat Cockpitglasses și un controller. În continuare poți folosi și aplicația FreeFlight Mini pentru mobil dacă vrei să controlezi drona.

Ideea este că drona va trimite un flux video HD constant către cască, iar în momentul în care o vei controla, te vei simți ca și cum ai zbura.

În privința specificațiilor tehnice, aceasta este clasificată ca fiind o dronă de viteză mare. Are trei moduri de pilotaj incluse, Easy – Ușor, Racing – Cursă și Drift – Derapaj.

Deocamdată, nu a fost fixată o dată exactă a lansării Parrot Mambo FPV, dar ar trebui să ajungă în magazine până la finele acestui an la un preț de aproximativ 180 de dolari.

Pentru salvarea fluxului video generat în deplasările cu drona, singura investiție suplimentară pe care trebuie să o mai ai în vedere este într-un card microSD.

Airbus a făcut publice detalii noi despre proiectul lor pentru taxiuri zburătoare

Mașinile zburătoare au fost o constantă a autorilor de SF-uri încă de pe vremea lui Jules Vernes. Suntem deja în 2017, iar acele proiecte futuriste sunt mai aproape ca oricând de materializare. Nu trece o săptămână fără să aflăm veşti noi despre performanțele competitorilor din această industrie aflată deocamdată la începuturi.

De această dată, cei de la Airbus au făcut publice unele detalii noi despre evoluția proiectului lor pentru taxiuri zburătoare.

Aparent, până la finele anului viitor, taxiul zburător autonom al gigantului european ar trebui să efectueze primul său zbor. În prima fază însă, nici o persoană nu se va afla la bordul mașinii zburătoare, aceasta fiind controlată de la sol.

Dacă testele se vor încununa de succes, aparatul zburător cu patru locuri ar trebui să facă valuri prin marile orașe ale lumii până în anul 2023. Inginerii de la AirBus lucrează deja de câțiva ani la acest concept atractiv.

Primele informaţii despre el au fost făcute publice încă în luna august 2016. Era evident de la bun început că proiectul pe termen lung este vizează fabricarea al unor taxiuri zburătoare autonome.

Cât priveşte aspectul aeronavei, acesta se va asemăna destul de mult cu cel al unei drone actuale, folosind un mecanism de propulsie cu patru motoare și patru elice.

Se va alimenta în mod exclusiv cu energie electrică, va decola și va ateriza complet vertical, la fel ca un elicopter.

Dar, spre deosebire de un elicopter clasic, nivelul de zgomot va cu mult mai mic.

Rămâne să vedem care vor fi costurile aferente unei astfel de experiențe peste câțiva ani, dar având în vedere că vehiculul va putea găzdui patru pasageri în deplasare, costul s-ar putea să nu fie unul exagerat.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu