Prudență mare, drumuri de sticlă în țară. Cum echipezi și conduci corect mașina pe șosele de gheață

Condiţiile meteorologice dau mari bătăi de cap atât pietonilor cât şi şoferilor. Pe teritoriul țării cad precipitații sub formă de ploaie și lapoviță.

La temperaturi negative a plouat astfel trotuarele şi drumurile s-au transformat într-un imens patinoar. Meteorologii au emis Cod Galben de gheţuş, care e valabil până mâine, iar în aceste condiţii, şoferi sunt îndemnaţi să-şi echipeze corect maşina, şi să fie cu ochii în patru. 

Pentru a evita deraparea pe traseele obişnuite, specialiştii recomandă:

- Asiguraţi-vă că aveţi suficient combustibil în rezervor, pentru ca în cazul unor blocaje să nu suferiţi din cauza frigului şi, totodată, să puteţi continua drumul după deblocare.

- Utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

- Evitaţi frânarea bruscă, evitaţi accelerarea bruscă, respectiv viteza de deplasare să fie mai mică.

- Pentru a evita riscul de alunecare atunci când porniţi din loc pe un drum îngheţat, specialiştii recomandă folosirea doar a ambreiajului.

- Frânarea cu ajutorul cutiei de viteză se recomandă doar atunci când şoferul intenţionează să încetinească din mers. 

- Condusul pe timp de iarnă pune presiune suplimentară nu doar pe dumneavoastră, dar şi pe ceilalţi participanţi la trafic. Aşa că fiţi răbdător şi un pic mai înţelegător cu cei din jur.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu