Proteste masive la Londra. Britanicii au protestat faţă de victoria conservatorilor

Embed:

Victoria zdrobitoare a Partidului Conservator la alegerile parlamentare din Marea Britanie, a scos sute oameni în stradă. Mulţimea s-a adunat în faţa reședinței premierului Boris Johnson, după care protestul a continuat pe străzile din apropiere. Oamenii au scandat "Boris nu este premierul meu" şi "Boris, Afară!". Manifestanţii agitaţi au rupt cordoanele poliţiei, care a intervenit pentru a liniști spiritele, iar din acel moment au început altercațiile. În consecinţă, mai multe persoane au fost arestate.

Partidul Conservator, în frunte cu Boris Johnson, a câştigat 365 de mandate în Parlamentul de la Londra, după alegerile anticipate de acum două zile. Opoziţia laburistă s-a ales doar cu 203 deputaţi. Este cel mai bun scor din ultimii 32 de ani, obţinut de conservatori şi, în acelaşi timp, cea mai usturătoare înfrângere pentru laburişti.

Rezultatul zdrobitor de la scrutin îl motivează şi mai mult pe premierul Boris Johnson să scoată ţara din Uniunea Europeană până în 31 ianuarie 2020. Pe de altă parte, Scoţia insistă pe organizarea unui referendum pentru independenţă. În context, Boris Johnson a sunat-o pe premierul de la Edinburgh pentru a-i spune că respinge ideea unui asemenea plebiscit.

Ieri, Johnson a mers în audienţă la Regina Elisabeta ca să obţină acordul pentru formarea noului guvern.

loading...

Lasă un comentariu