PROTESTE la sediile Procuraturii Generale, ANRE şi a Primăriei. Liderul PSRM a venit cu AMENINŢĂRI

Proteste fulger în faţa sediilor Procuraturii Generale, ANRE şi a Primăriei. Socialiştii şi susţinătorii formaţiunii "Partidul Nostru" au cerut demisia procurorului general, Corneliu Gurin, a şefului ANRE, Sergiu Ciobanu, dar şi a edilului Capitalei, Dorin Chirtoacă. 

Conduşi de liderul PSRM Igor Dodon şi de deputata Marina Rădvan, manifestanţii au mers, pe rând, la cele trei instituţii. Primul pe listă a fost sediul Procuraturii Generale.

"Astazi suntem aici împreună cu dumneavoastră să cerem demisia. Demisia, demisia", a menţionat Igor Dodon.

"Gurin este de la mine din sat, satul Abaclia, raionul Basarabeasca. El acolo nu poate să facă dreptate, dar cum să facă în toată ţara", a spus un protestatar.

Apoi, grupul a manifestat în faţa Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, unde a cerut şi demisia şefului instituţiei, Sergiu Ciobanu. Cum acesta nu se afla la birou, liderul socialiştilor a trecut la ameninţări.

"Domnul Ciobanu, cred că vă uitaţi ce spun eu. Venim la dumneavoastră şi vă luăm pe sus, nu va jucaţi cu focul", a declarat liderul PSRM.

Ulterior, protestarii au pornit în marş spre Primăria Capitalei.  Aici, megafonul a fost preluat de consilierul formaţiunii "Partidul Nostru", Ilian Caşu, contracandidatul edilului la alegerile locale.

Procurorul General, şeful ANRE, dar şi edilul Capitalei nu au comentat, deocamdată, solicitările protestatarilor. Anterior, însă, primarul declara că protestul manifestanţilor din Scuarul Parlamentului este organizat pentru PR politic.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu