Protest sau prostie. Bărbatul urcat pe stâlp NU a mai rezistat şi a chemat pompierii să-l coboare

(UPDATE: 12:45)  Bărbatul a coborât de pe stâlpul de iluminat din fața Palatului Cotroceni, România, după aproape 12 ore.

Deși spusese inițial că vrea să rămână acolo cel puțin două zile, a cerut ajutorul pompierilor care au intervenit cu o scară pentru a-l coborî.

(UPDATE: 09:33) Protest extrem vineri dimineață, în fața Palatului Cotroceni, România, unde un bărbat nu vrea să coboare de pe un stâlp de iluminat, de peste șapte ore. La fața locului au sosit mai multe echipaje de pompieri și poliție care încearcă să-l convingă să coboare, scrie libertatea.ro.

Omul a stat pe stâlp toată noaptea și nici nu a dat semne că vrea să coboare. El încă se află acolo, deși mai multe echipaje de polițiști și pompieri încearcă să-l convingă să renunțe la protest.

Bărbatul nu ar avea nicio revendicare și nu cere nimic nimănui. A spus că vrea să stea pe stâlp cel puțin 48 de ore.

Acesta s-a mai urcat pe stâlpi de iluminat și în alte zone din Bucureşti.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu