PROTEST la Bubuieci: Localnicii nu mai doresc ca gunoiul să le otrăvească viaţa

Embed:

Zeci de locuitori a comunei Bubuieci au blocat astăzi, de la ora opt dimineaţa, accesul camioanelor regiei Autosalubritate spre gunoiştea din localitate.

Oamenii spun că mirosul este insuportabil şi că gunoiul depozitat în apropierea caselor lor le pune viața în pericol.  În acelaşi timp, reprezentanţii primăriei Capitalei spun că nu au altă soluţie şi sunt nevoiţi să depoziteze gunoiul la rampa din apropierea satului.

De dimineaţă, mai multe camioane cu gunoi staţionează în apropiere de Bubuieci. Localnicii au blocat trecerea şi spun că nu vor permite ca gunoiul să le otrăvească viaţa.

"Am venit de dimineaţă, fiind că foarte mult ne afectează mirosul de la gunoi. Stăm până nu se hotărăşte ceva cu gunoiul."

"Îi insuportabil de trăit, deacum este imposibil, măcar vinde casa şi dute peste hotare şi trăieşte. Dimineaţa îi imposibil să deschizi fereastra, trebuie să stai cu ferestrele închise şi cu aer condiţionat aprins."

"Ne afectează pe toţi gunoiştea. Mai mult de jumătate de oameni sunt bolnavi, nu mai vorbim de copii. Noi avem autorizaţie eliberată pentru zece zile. Zece zile o să stăm aici şi zi şi noapte."

Viceprimarul din Bubuieci spune că administraţia capitalei nu şi-a respectat promisiunea de a închide rampa din apropere.

"Înţelegerea care a fost între administraţia publică locală şi primăria municipală. Înţelegerea că până la sfârşitul lunii mai va fi stopată depozitarea deşeurilor pe acest poligon. Cu părere de rău mai departe se depozitează.", a comunicat viceprimarul comunei Bubuieci, Leonid Umaneț

Reprezentanții regiei Autosalubritate spun că nu au de ales.

"A fost înţelegere de a stopa, pur şi simplu nu s-a hotărât cu un alt loc de depozitare. Unicul loc care este la ziua de astăzi este gunoiştea, poligonul de la Ţânţăreni.", a afirmat şeful-adjunct al Regiei Autosalubritate, Alexandru Bajura.

Oamenii din localitate au promis că vor protesta până va fi soluţionată problema.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu